Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a emis un nou ordin, menit să îmbunătățească accesul consumatorilor vulnerabili la serviciile bancare esențiale, documentul urmând să intre în vigoare începând cu 25 octombrie. Prin această măsură, instituțiilor de credit li se solicită să ofere informații clare, accesibile și ușor de înțeles pentru orice client, chiar și pentru cei fără cunoștințe financiare de bază. De asemenea, persoanele cu deficiențe de vedere trebuie să aibă acces la aceste informații.
În contextul dezvoltării accelerate a serviciilor digitale și al nivelului relativ scăzut de educație financiară din România, ANPC a emis Ordinul 787/2024, care are ca obiectiv facilitarea accesului consumatorilor vulnerabili la serviciile bancare esențiale.
Noua măsură pune în aplicare prevederile Legii 258/2017, care reglementează comparabilitatea comisioanelor, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază.
Potrivit acestei legi, consumatorul vulnerabil financiar este persoana al cărei venit lunar nu depășește 60% din salariul mediu brut pe economie, conform ultimei prognoze macroeconomice.
Conform datelor INS, câștigul salarial mediu brut pe economie în luna iulie 2024 a fost 8.580 lei, ceea ce înseamnă că persoana considerată consumator vulnerabil financiar este cea al cărei venit lunar nu depășește 5.148 lei brut, respectiv 3.032 lei net.
Ordinul stabilește că instituțiile de credit trebuie să ofere informații clare și accesibile despre:
- drepturile și obligațiile consumatorilor vulnerabili financiar;
- terminologia specifică sectorului financiar-bancar;
- detalii despre conturile de plăți cu servicii de bază, inclusiv tarife și proceduri;
- comisioanele percepute și condițiile de utilizare a conturilor de plăți;
- informații de la ANPC;
- modalități de soluționare a litigiilor în mod extrajudiciar;
- faptul că accesul la un cont de plăți cu servicii de bază nu presupune achiziționarea de servicii suplimentare.
Așadar, băncile vor fi obligate să afișeze, începând cu 25 octombrie, aceste informații în interiorul unităților lor, într-un mod vizibil și ușor de înțeles, „pe un suport video – ecran TV sau, în cazul în care acesta nu există, pe o plachetă realizată prin grija instituției de credit”. În plus, trebuie să se asigure că informațiile sunt actualizate zilnic și că sunt în concordanță cu oferta de pe site-ul oficial al instituției.
O noutate față de prevederile similare anterioare acestui ordin, informațiile trebuie să fie accesibile și persoanelor cu deficiențe de vedere, prin intermediul mijloacelor audio, fizice sau digitale.
,,Pentru asigurarea informării consumatorilor cu deficiențe de vedere, de auz, de vorbire sau locomotorii, vulnerabili din punct de vedere financiar, în legătură cu serviciile legate de conturile de plăți cu servicii de bază, precum și a oricăror alte solicitări ale acestora legate de produsele și serviciile financiare oferite, instituțiile de credit au obligația ca, în incinta unităților: să le asigure accesul și deplasarea facilă, să îi trateze cu prioritate, să le asigure variante de informare specifice, fie audio, fie prin utilizarea oricăror mijloace fizice ori digitale, sau asistență din partea unei persoane dedicate să ofere informații acestora”, se menționează în noul ordin.
Articolul preluat de pe website-ul Jurnal Social – Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România