Instrumentele de investiții financiare sunt asemeni unei călătorii printr-un muzeu financiar, unde fiecare produs reprezintă o piesă de artă cu propriile povești și semnificații. Înțelegerea acestor produse este cheia pentru a face alegeri inteligente și informate.
Haideți să explorăm această galerie a investițiilor care pot fi făcute si cu sume mai mici, analizând avantajele și dezavantajele fiecăruia și descoperind strategii practice pentru reducerea riscurilor.
1. Fondurile de investiții (mutuale)
Imaginați-vă un coș plin cu fructe diverse, fiecare adăugând o valoare unică. Așa sunt fondurile de investiții: colecții de acțiuni, obligațiuni și alte active, toate gestionate de experți financiari. Aceste fonduri sunt în mai multe forme:
-
-
- Fonduri de acțiuni: gândiți-vă la ele ca la o grădină cu flori, având arome care mai de care mai ispititoare – atractive și pline de potențial, dar care necesită cunoștințe și o îngrijire atentă, pentru a preîntâmpina riscul ofilirii pe neașteptate a oricăreia dintre flori. Aceste fonduri investesc predominant în acțiuni ale diverselor companii cu capital de stat sau privat și oferă posibilitatea unor câștiguri mari.
- Fondurile de obligațiuni: asemenea unei biblioteci liniștite, fondurile de obligațiuni oferă stabilitate și predictibilitate investind în obligațiuni guvernamentale si corporative.
- Fondurile diversificate: ca un mic dejun echilibrat, aceste fonduri combină in diferite proporții acțiuni, obligațiuni si depozite bancare, oferind un echilibru între risc și randament.
-
Avantaje:
-
-
- Diversificare: Reduce riscul, asemănător cu a avea mai multe surse de venit.
- Gestionare profesională: Investițiile sunt administrate de experți, asemenea unui ghid care cunoaște toate colțurile unui muzeu.
-
Dezavantaje:
-
-
- Costuri: comisioane și taxe de gestionare.
- Volatilitate: Valoarea investiției poate fluctua prin aprecierea sau deprecierea unităților de fond, de la o zi la alta.
- Regim fiscal:
- 1% din venit dacă unitățile de fond au fost vândute după 365 de zile de la achiziționare.
- 3% din venit dacă unitățile de fond au fost vândute mai devreme de 365 de zile de la achiziționare.
-
2. Acțiuni
Acțiunile sunt ca și cum ai deveni coproprietar la o firmă. Cumpărând acțiuni, deții o parte din firmă și poți beneficia de creșterea acesteia.
Avantaje:
-
-
- Potențial ridicat de câștig: Asemenea unei afaceri de succes, poți obține profituri substanțiale.
- Control: Tu decizi în ce acțiuni să investești si ce sumă.
-
Dezavantaje:
-
-
- Risc ridicat: Valoarea acțiunilor poate varia semnificativ.
- Cunoștințe financiare: Necesită o înțelegere bună a pieței bursiere și a companiilor, ca și un antreprenor care are nevoie să cunoască bine piața pentru a reuși într-o afacere.
- Regim fiscal:
- 1% din venit dacă acțiunile au fost vândute după 365 de zile de la achiziționare.
- 3% din venit dacă acțiunile au fost vândute mai devreme de 365 de zile de la achiziționare.
-
3. Obligațiuni
Obligațiunile sunt similare cu a împrumuta bani unei persoane care îți inspiră încredere că vei primi înapoi suma împrumutată plus dobânda.
Avantaje:
-
-
- Stabilitate: Oferă plăți fixe de dobânzi și returnarea împrumutului la maturitate, asemenea unui contract ferm.
- Risc mai scăzut: Mai puțin riscante decât acțiunile.
-
Dezavantaje:
-
-
- Randamente mai mici: În general, oferă câștiguri mai mici comparativ cu acțiunile.
- Sensibilitate la ratele dobânzii: Valoarea obligațiunilor poate scădea dacă ratele dobânzilor la depozite cresc.
- Regim fiscal:
- 1% din venit dacă obligațiunile au fost vândute după 365 de zile de la achiziționare.
- 3% din venit dacă obligațiunile au fost vândute mai devreme de 365 de zile de la achiziționare.
-
4. Fondurile de pensii facultative (Pilonul III)
Pilonul de pensii facultative (Pilonul III) reprezintă un sistem de economisire și investiție pe termen lung, destinat suplimentării pensiei de stat (Pilonul I) și a pensiei private obligatorii (Pilonul II). Participarea la acest pilon este voluntară, iar contribuțiile sunt făcute de către angajat și/sau angajator.
Avantaje:
-
-
- Suplimentarea venitului la pensie: oferă posibilitatea de a acumula economii suplimentare care pot crește nivelul venitului în perioada de pensionare.
- Beneficii fiscale: Contribuțiile angajatului sunt deductibile din venitul impozabil în limita a 400 euro/an. Angajatorii care contribuie în numele angajaților beneficiază de deducerea contribuțiilor în limita a 400 euro/angajat/an.
- Flexibilitate: Participanții pot alege nivelul contribuțiilor și pot modifica contribuția în funcție de posibilitățile financiare și obiectivele de economisire.
- Diversificarea investițiilor: Fondurile de pensii facultative investesc în diverse instrumente financiare, oferind posibilitatea de a diversifica riscul investițional.
-
Dezavantaje:
-
-
- Riscul investițional: Fondurile de pensii facultative investesc în piețe financiare, care pot fluctua. Astfel, există riscul ca valoarea acumulărilor să scadă în perioadele de instabilitate economică.
- Costuri administrative: Fondurile de pensii facultative percep comisioane de administrare, care pot eroda randamentele nete ale investițiilor.
- Lichiditate redusa: Accesul la economiile acumulate este limitat până la împlinirea vârstei de pensionare (sau în cazuri specifice, cum ar fi invaliditatea). Aceasta poate fi o problemă în situații de urgență financiară.
- Influența factorilor externi: Performanța fondurilor de pensii facultative poate fi influențată de factori macroeconomici și politici care sunt în afara controlului administratorilor de fonduri și participanților.
-
Puteți citi articolul complet pe Jurnal Social – Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România