București, 02.04.2026 – Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, în parteneriat cu CAR RESTART BPT, a lansat programul de educație financiară parentală „Viitorul începe acasă”, un proiect pilot destinat părinților, cu scopul de a sprijini formarea unor comportamente financiare responsabile în familie.
Inițiativa este corelată cu obiectivele Strategiei Naționale de Educație Financiară 2024–2030 și ale Strategiei Naționale pentru Susținerea Părinților 2024–2030, care susțin dezvoltarea competențelor utile vieții cotidiene și implicarea activă a familiei în procesul educațional.
Programul vizează consolidarea legăturii dintre educația formală și mediul familial, prin organizarea de ateliere dedicate părinților, în cadrul unităților de învățământ din județul Ilfov. Activitățile au un caracter nonformal și aplicat, fiind axate pe teme precum planificarea financiară, economisirea, gestionarea cheltuielilor și stabilirea obiectivelor financiare.
Potrivit organizatorilor, proiectul urmărește transformarea noțiunilor teoretice în comportamente concrete, prin implicarea directă a părinților în procesul de educație financiară.
„Educația financiară nu poate rămâne doar în spațiul clasei. Prin acest program, susținem implicarea părinților, astfel încât elevii să regăsească în familie un mediu coerent, care consolidează ceea ce învață la școală”, a declarat doamna prof. dr. Cristina Petre Ghiță, inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov.
La rândul său, doamna prof. Claudia Stupineanu, inspector școlar pentru activități extrașcolare în cadrul ISJ Ilfov, a subliniat rolul componentelor nonformale în procesul educațional: „Acest program aduce un element practic important, oferind părinților instrumente concrete pentru gestionarea deciziilor financiare și pentru susținerea copiilor în formarea unor comportamente responsabile.”
Reprezentantul CAR RESTART BPT, domnul Daniel Stifter, președinte al organizației, a declarat că proiectul pornește de la rolul esențial al familiei în formarea comportamentelor financiare: „Educația financiară începe în familie, prin deciziile de zi cu zi. Programul își propune să sprijine părinții în înțelegerea acestor mecanisme și în aplicarea lor consecventă.”
Programul se va desfășura într-o primă etapă în regim pilot, urmând ca, în funcție de rezultatele obținute, să fie extins și în alte unități de învățământ.
CAR RESTART BPT
Daniel Stifter – președinte
