Fiecare persoană merită să-și trăiască viața cu demnitate și securitate, iar aceasta include și momentele de aur ale pensionării.
Persoanele cu dizabilități întâlnesc adesea obstacole specifice, dar aceste provocări nu trebuie să împiedice atingerea unui viitor financiar sigur; trebuie să ne concentrăm pe puterea noastră interioară, pe reziliența și pe capacitatea noastră de a depăși orice barieră.
Planificarea financiară pentru pensie este un pas esențial către o viață liniștită și armonioasă. Fiecare mică decizie financiară pe care o luăm astăzi poate transforma viitorul nostru în ceva aparte. Să ne amintim că suntem capabili de realizări mari și că fiecare obstacol poate fi transformat într-o oportunitate. Cu un plan financiar bine pus la punct, ne putem construi un viitor în care să ne bucurăm de toate lucrurile pe care le iubim.
În acest articol, vom încerca să vă oferim câteva sugestii concrete și măsuri specifice care să vă ajute într-o planificare eficientă a viitorului dumneavoastră financiar.
1. Stabiliți obiective clare și realizabile
-
-
- Încercați să fixați ce doriți să realizați la pensie (ex. să dețineți o casă fără datorii, să aveți venituri suficiente pentru nevoile zilnice și pentru activități de recreere).
- Stabiliți un termen pentru fiecare obiectiv (ex. ,,Vreau să economisesc 50.000 de lei în următorii 20 de ani”).
-
2. Analizați situația financiară actuală
-
-
- Faceți un inventar al veniturilor și cheltuielilor lunare.
- Calculați valoarea activelor și pasivelor (economii, datorii, proprietăți).
-
3. Explorați și alegeți instrumentele de economisire și investiții potrivite profilului și obiectivelor financiare urmărite de dumneavoastră și care pot fi:
-
-
- Siguranța investiției – dacă preferați stabilitatea, alegeți instrumente cu risc scăzut (ex. depozite bancare, titluri de stat, fond social la o casa de ajutor reciproc, conturi de economii).
- Randamentul investiției – dacă sunteți dispus să asumați riscuri, optați pentru investiții cu randament potențial mai mare (ex. acțiuni, fonduri de investiții).
- Accesibilitate: Asigurați-vă că aveți acces facil la fondurile economisite în caz de urgență.
- Costuri asociate: Verificați comisioanele și taxele asociate fiecărui instrument financiar.
-
4. Profitați de beneficiile și programele disponibile
-
-
- Verificați programele guvernamentale și non-guvernamentale destinate persoanelor cu dizabilități, care oferă beneficii financiare sau suport pentru economisire.
-
5. Educați-vă continuu
-
-
- Participați la seminarii financiare gratuite sau plătite.
- Citiți cărți și articole despre economisire și investiții.
- Abonați-vă la newslettere și bloguri financiare pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.
-
6. Cereți ajutor profesionist
-
-
- Găsiți un consultant financiar cu experiență în gestionarea finanțelor pentru persoane cu dizabilități.
- Programați întâlniri periodice pentru a discuta și ajusta planul financiar în funcție de evoluția situației dumneavoastră.
-
7. Automatizați economiile
-
-
- Configurați transferuri automate lunare din contul curent în instrumentele financiare de economisire/investiții deținute.
-
8. Explorați opțiunile unui fond de pensii Pilon III
Dacă sunteți salariat, fondurile de pensii Pilon III sunt recomandate, alături de celelalte masuri, ca un mijloc eficient de a economisi pentru pensionare, oferind avantaje fiscale și potențial de creștere a economiilor.
Iată câțiva pași și criterii concrete pentru a alege un fond de pensii Pilon III potrivit:
I. Analizați fondurile de pensii Pilon III, disponibile
-
-
- Vizitați site-urile administratorilor de fonduri de pensii și consultați ofertele lor.
- Verificați performanțele istorice ale fondurilor (randamentele obținute în trecut).
- Asigurați-vă că fondul selectat este autorizat să funcționeze pe piața din Romania; consultați pagina Autorității de Supraveghere Financiară (https://asfromania.ro/ro/a/2365/registrul-entit%C4%83%C8%9Bilor-din-pia%C8%9Ba-pensiilor-private)
-
II. Comparați comisioanele
-
-
- Analizați comisioanele de administrare și alte costuri asociate fiecărui fond.
- Alegeți fonduri cu comisioane rezonabile care nu vor eroda semnificativ economiile pe termen lung.
- Citiți prospectele fondurilor pentru a înțelege structura comisioanelor.
- Utilizați calculatoare online pentru a vedea impactul comisioanelor asupra economiilor în timp.
-
III. Evaluați profilul de risc potrivit
-
-
- Verificați-vă nivelul de risc cu care sunteți confortabil: conservator, moderat, dinamic (puteți utiliza link-ul RESTART BPT: https://restartbpt.ro/wp/category/financial-education/ )
- Alegeți un fond care se aliniază cu toleranța dumneavoastră la risc.
- Consultați descrierea fondurilor pentru a înțelege politica de investiții și distribuția activelor.
- Discutați cu un consultant financiar pentru a obține recomandări personalizate.
-
IV. Verificați reputația administratorului fondului
-
-
- Alegeți fonduri administrate de companii de încredere și cu o bună reputație pe piață.
- Cercetați istoricul și performanțele administratorilor de fonduri.
- Citiți recenzii și evaluări ale investitorilor actuali.
-
9. Monitorizați și ajustați planul
-
-
- Revizuiți trimestrial sau anual planul financiar pentru a vă asigura că sunteți pe drumul cel bun.
- Ajustați contribuțiile, economiile și investițiile în funcție de schimbările în veniturile sau obiectivele dumneavoastră.
-
Concluzie
Planificarea financiară pentru pensie poate părea o provocare, dar cu pași concreți și informații adecvate este posibil să vă asigurați un viitor liniștit, lipsit de griji financiare.
Alături de economiile efectuate prin celelalte instrumente financiare, alegerea unui fond de pensii Pilon III adecvat vă poate oferi stabilitatea și securitatea financiară necesară pentru o pensie liniștită și împlinită.
Așadar, nu pregetați, începeți să vă construiți planul financiar, să economisiți și să investiți responsabil, profitând de toate resursele și programele disponibile.
Acționați acum, fiindcă viitorul se construiește astăzi!
Puteți citi articolul complet pe Jurnal Social – Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România